Proiectul Reconstrucţia în mediu virtual a Muzeului Simu şi rememorarea altor victime ale demolărilor din perioada comunistă din Bucureşti realizat de Centrul Expoziţional Documentar al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, Bucureşti în parteneriat cu Filiala Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România şi finanţat din Timbrul arhitecturii face parte dintr-o nouă etapă de recuperare a memoriei colective. La 30 de ani de la Revoluţie, acumularea cantitativă de mărturii legate de demolările comuniste poate duce, conform cu jargonul perioadei comuniste, la un salt calitativ. Demolarea Muzeului Simu a fost printre primele experienţe traumatice ale oraşului din perioada comunistă, una care l-au făcut pe inginerul Iordăchescu să se gândească la posibilitatea mutării clădirilor, dar şi una care va deschide calea demolărilor ulterioare, începute tot pe bulevardul Magheru cu Biserica Ienei în 1977.
Prezentarea diferitelor clădiri demolate din Bucureşti în cadrul acestui proiect are ca punct de plecare obiectele şi poveştile din CED UAUIM. Acesta are un patrimoniu de piese provenite din demolări, care au nevoie să fie contextualizate.
1. Câteva piese preluate de la Muzeul Simu au fost folosite pentru desenul ornamental.
2. În anul 1982 s-au adăugat fragmente de la demolările din Uranus provenite de la expoziţia Tradiţii de locuire urbană. Acestea au oferit bazele pentru muzeul-laborator care a funcţionat în anii 80 în Institutul de Arhitectură.
3. Muzeul din anii 80 a încorporat o colecţie mai veche de mulaje după monumente de arhitectură românească şi universală, printre care se numără câteva după pietrăria de la Văcăreşti. După demolarea Mânăstirii această mască mortuară a căpătat un alt sens, mai ales completată de releveul Mânăstirii Văcăreşti realizat în 1908 şi prezent în muzeu prin câteva planşe.
4. Demolarea Bisericii Ienei, legată de apropierea de Institutul de Arhitectură, va fi şi ea amintită.
Obiectele şi poveştile din Centrul Expoziţional Documentar vor fi completate cu o documentare istorică realizată prin studii de arhivă, prin parteneriate cu diferite instituţii: Arhivele Naţionale ale României, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Agerpress, Biblioteca Academiei Române, Uniunea Arhitecţilor Români, Institutul Naţional al Patrimoniului, precum şi cu sprijinul unor fotografi sau colecţionari de fotografii: Ion Lucăcel, Andrei Bârsan, Cezar Buiumaci, Radu Ştefănescu.
Finalitatea proiectului o reprezintă conştientizarea impactului demolărilor (acestea au remodelat oraşul, mentalităţile şi istoria), precum şi de apreciere şi valorificare a patrimoniului rămas. Măsurile reparatorii sunt aproape imposibile la nivel practic (nu mai există tehnicile, meşterii şi, de multe ori, nici informaţii suficiente pentru o reconstrucţie). Reconstrucţia digitală şi expoziţiile reprezintă o reparaţie simbolică necesară pentru recuperarea memoriei colective legate de vechiul Bucureşti.
