Curtea Arsă

Diapozitiv din arhiva Centrului Expozițional Documentar al UAUIM
 
Curtea dumnească a Bucureştilor de lângă Hanul Manuk-Bey, a fost afectată de trecerea timpului şi a decăzut în perioada fanariotă astfel încât locuinţa domnească se mută, din 1774, în Dealul Spirii (în urma inundaţiei din 1774). Revărsarea Dâmboviţei în sezonul ploios umplea lacurile Dudescu şi Antim şi inunda cartierele joase ale Bucureştiului până când cursul acestei a fost sistematizat (1877-1880). Doar uneori apele se înălţau până la dealul Mânăstirii Mihai Vodă, ctitoria din 1589-1591 a viitorului domn Mihai Viteazul. Aici se găsea palatul lui Alexandru Ipsilanti, înălţat de acesta în 1776 pe o fostă podgorie a mânăstirii. Această nouă Curte domnească a fost distrusă de un foc zece ani mai târziu. Domnul Constantin Hangerli a reparat palatul şi l-a transformat într-o casă de petreceri până la asasinarea sa în 1799. În mai 1801 palatul a fost devastat de invazia Cârjaliilor. În 1802 este afectat de un cutremur. În 1812 platul arde din nou şi nu mai poate fi reparat. De atunci, locul cu ruine s-a numit Curtea Arsă. Ruinele Curţii Arse au fost apoi adăposturi pentru tîlhari. Aceşti « crai de Curtea Veche » sau « crai de Curtea Arsă », au prădau cartierele înconjurătoare într-o perioadă nesigură politic.