NoapteaMuzeelor2017

20 mai 2017 - Noaptea Muzeelor la 125 de ani de Şcoală de Arhitectură
În toamna lui 2017 se împlinesc 125 de ani de la deschiderea cursurilor primei Şcoli de Arhitectură din România. Condusă de arhitectul Ion Socolescu, aceasta a funcţionat pentru câţiva ani, începând cu 1892, ca şcoală privată sub auspiciile Societăţii Arhitecţilor Români, pentru ca mai apoi să fie oficializată ca învăţământ de stat.
În mai 2017, Noaptea Muzeelor la Muzeul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" anticipează această aniversare printr-o serie de expoziţii şi evenimente ce au loc în clădirea veche a şcolii, din strada Biserica Enei.

m17

 

28 iunie 2017 - Expoziţia de arte textile şi ceramică a absolvenţilor masteranzi UNARTE
Expoziţie "Pinacoteca" M / 17
Cinci Proiecte ale Masteranzilor Universităţii Naţionale de Arte, Bucureşti
Scopul acestui eveniment este acela de a valorifica realizările artistice generate de cei mai creativi exponenţi ai absolvenţilor U.N.A Bucureşti, instituţie academică în care educaţia artistică de sorginte europeană a fost îmbogăţită de tradiţia şi creativitatea românească, încercând să se afirme şi să se plaseze în liniile avangardei creaţiei contemporane.

8 Noiembrie 2016 - Ziua Mondială a Urbanismului
Anul acesta, pe data de 8 noiembrie, Facultatea de Urbanism a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu", Registrul Urbaniştilor din România (RUR) şi Asociaţia Profesională a Urbaniştilor din România (APUR) a celebrat Ziua Mondială a Urbanismului prin organizarea unor micro-evenimente dedicate tinerilor profesionişti din domeniul urbanismului. Credite foto: Radu Pătraşcu şi Ana Opriş
Making of 'Drifting Through Landscape', la Ziua Mondială a Urbanismului Foto: Radu Pătraşcu



urbanism 01