GHIDAJ Expoziţia permanentă a Centrul Expoziţional Documentar al UAUIM

Inaugurat în 1984 prin deschiderea primei sale secţiuni — «Istoricul învăţămîntului de arhitectură», Centrul Expoziţional Documentar al UAUIM reflectă istoria arhitecturii pe teritoriul României, fiind singura colecţie de acest gen.


Acesta prezintă pe de o parte cei 120 de ani de evoluţie a învăţământului de arhitectură de la înfiinţare pînă în anii 90, iar pe de alta evoluţia arhitecturii româneşti şi a identităţii de breaslă.
Zona în care este evocată personalitatea arhitectului Ion Mincu este inima CED şi punctul de acces. Ion Mincu, Ioan Georgescu, prieteni, colaboratori şi colegi la Ecole des Beaux-Arts, fac parte din prima generaţie de profesori după 1904. De la aceştia provin exponatele din Colecţia Mincu: două desene şi un proiect făcute de Mincu la Paris, Medalionul Ion Mincu şi soţia realizat de Ioan Georgescu şi proiectul Mormântului Stătescu aparţinând lui Mincu.


Începutul învăţămîntului de arhitectură este prezentat pe planşetele de pe latura stângă, de la sediile vechi de la Universitate şi de pe str. Biserica Enei până la clădirea nouă realizată de inginerul Grigore Cerkez. Expoziţia din 1906 marchează o renaştere a arhitecturii româneşti după criza economică din 1890-1900. Elevii lui Mincu, Berindey şi Burcuş din cadrul Şcolii Naţionale de Arhitectură au devenit arhitecţi importanţi şi, unii dintre ei, cadre didactice: I. D. Trajnescu, Paul Smărăndescu, Statie Ciortan. Din cadrul secţiei de Arhitectură de la Belle arte, s-a remarcat Toma Socolescu.


După Primul Război Mondial, Şcoala evoluează în sensul interogării specificului naţional. Apare primului curs de istorie a arhitecturii româneşti. În aceeaşi direcţie pot fi interpretate şi proiectul şi construcţia noii clădiri a Şcolii de Arhitectură, după planurile inginerului Grigore Cerchez.


Releveul Mănăstirii Văcăreşti este introdus ca proiect în programa Şcolii începând cu 1904. Piesele de arhitecură gorjană şi vâlceană din lemn sunt consemnate în Muzeul Şcolii din 1916. Începe demersul de relevare a monumentelor de arhitectură românească. Din acelaşi demers de cunoaştere a vechii arhitecturi româneşti face parte vizita lui Mincu la cula de la Măldărăşti sau restaurarea bisericii Stavropoleos.
Masa pe care sunt prezentate produse şi instrumente ale Atelierului de Modelaj marchează trecerea într-o altă secţiune a centrului.


Înainte de a ajunge la tabloul arhitecţilor (fotografie de la al doilea Congres General al Arhitecţilor din România, 1924) trecem pe lângă câteva vitrine. Prima este dedicată activităţilor din cadrul Asociaţiei Sportive a Arhitecţilor. Alte două prezintă instrumente folosite în proiectare: rapidografe, teuri şi alte instrumente.


Planşetele de pe peretele din spate evocă câteva personalităţi care au predat în Şcoală în perioada interbelică: Horia Creangă, George Matei Cantacuzino, Gheorghe Simotta, Duiliu Marcu, Horia Maicu, Octav Doicescu, Henriette Delavrancea-Gibory, Constantin lotzu, Grigore lonescu, Haralamb Georgescu dar şi din perioada comunistă: Tiberiu Niga, Ascanio Damian, Cezar Lăzărescu, George Filipeanu, Mircea Alifanti.
Demolările din perioada comunistă au dus la colectarea mai multor elemente arhitecturale risipite în cadrul acestuia. De la demolările făcute pentru construirea Casei Poporului au fost recuperate două piese de ceramica glazurată decorativă (Str. Libertăţii) şi o scafă de plafon cu amoraşi (zona Schitul Maicilor) care au făcut parte dintr-o expoziţie din 1982 cu tema Tradiţii de construcţie urbană, expoziţie prezentată într-una dintre vitrinele din partea dreaptă a sălii.


Pe colţul din dreapta-spate (pe latura vestică) a muzeului, exponatele provenite de la Muzeul Simu punctează câteva momente din istoria sculpturii. De remarcat Masca Melpomena sub care erau prezentate proiectele de arhitectură pe perioada studiilor lui Ion Mincu.


O vitrină dedicată Clubului A marchează trecerea către partea dreaptă a sălii cu panourile dedicate învăţământului de arhitectură din perioada comunistă.
Reconstituirea activităţii didactice postbelice şi comuniste se face prin fotografii, copii, acte administrative, diplome, planuri de studiu, orare, cursuri, desene, crochiuri şi mărturii ale studenţilor.
După 1958 lecţiile arhitecturii clasice au fost abandonate şi chiar eliminate temporar, din programă. Orientarea generală către modernism şi funcţionalism a fost resimţită ca o eliberare faţă de constrângerile academiste din etapa anterioară. Multe dintre clădirile reprezentative proiectate începând cu anii 1960 - aşa zisele «proiecte speciale» - au fost realizate în colective de proiectare din care făceau parte (sau pe care le conduceau) profesori notabili ai şcolii.


Găsim, printre rânduri, şi manifestări extraşcolare: festivalul de teatru I. L. Caragiale al Institutului de Proiectare a Construcţiilor, editarea revistei Foaie pentru minte, inimă şi arhitectură, un Seminar internaţional de artă ţinut în Institut, dar şi fenomenul Piaţa Universităţii.


Pentru a completa vizita Centrului Expoziţional Documentar sunt de notat alte trei vitrine, situate în dreapta sălii. În centrul acestei zone dedicate identităţii de breaslă se găseşte o masă-vitrină care expune distincţiile primite de Şcoală, Institut şi Universitate. Vitrina din stânga acestei mese este dedicată construcţiei corpului nou al UAUIM şi are în centru proiectul acestuia. Vitrina din dreapta prezintă, pe o latură, acordarea titlului Dr. Honoris Causa unor mari arhitecţi. Vitrina din spatele mesei cu distincţii reflectă activitatea în Institutul Ion Mincu, vizita lui Kisho Kurokawa din 1985, expoziţie dedicată lui Le Corbusier şi expoziţie cu tema Tradiţii de construcţie urbană.


Caracterul colecţiei este cu precădere unul didactic iar scenografia acestuia s-a născut din ideea punerii împreună a planşetei, a fostelor mese de bibliotecă şi a vechilor vitrine ale fostului muzeu, astăzi Centru Expoziţional Documentar.